Desteapta-te, romane! de Andrei Muresean

Vizualizari: 358


Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte, 
In care te-adancira barbarii de tirani! 
Acum ori niciodata croieste-ti alta soarta, 
La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani! 

Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume
Ca-n aste mani mai curge un sange de roman, 
Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume
Triumfator in lupte, un nume de Traian! 

Inalta-ti lata frunte si cauta-n giur de tine, 
Cum stau ca brazi in munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai asteapta si sar ca lupi in stane, 
Batrani, barbati, juni, tineri, din munti si din campii! 

Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine, 
Romana natiune, ai vostri stranepoti, 
Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine, 
"Viata-n libertate ori moarte! " striga toti. 

Pre voi va nimicira a pizmei rautate
Si oarba neunire la Milcov si Carpati! 
Dar noi, patrunsi la suflet de sfanta libertate, 
Juram ca vom da mana, sa fim pururea frati! 

O mama vaduvita de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-si azi mana d-ajutori, 
Si blastama cu lacrimi in ochi pe orisicare, 
In astfel de pericol s-ar face vanzatori! 

De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa, 
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, 
Cand patria sau mama, cu inima duioasa, 
Va cere ca sa trecem prin sabie si foc! 

N-ajunse iataganul barbarei semilune, 
A carui plagi fatale si azi le mai simtim;
Acum se vara cnuta in vetrele strabune, 
Dar martor ne e Domnul ca vii nu o primim! 

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, 
Al carui jug din seculi ca vitele-l purtam ;
Acum se-ncearca cruzii, in oarba lor trufie, 
Sa ne rapeasca limba, dar morti numai o dam! 

Romani din patru unghiuri, acum ori niciodata
Uniti-va in cuget, uniti-va-n simtiri! 
Strigati in lumea larga ca Dunarea-i furata
Prin intriga si sila, viclene uneltiri! 

Preoti, cu cruce-n frunte! caci oastea e crestina, 
Deviza-i libertate si scopul ei preasfant. 
Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina, 
Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost' pamant!

Etichete:
Fara Categorie


Comentarii




Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poeziile sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului